Cand se imbuteliaza vinurile
In prezent, din ce in ce mai multi producatori doresc ca vinurile lor sa fie pastrate sau valorificate la sticla.
Aceasta din mai multe considerente:
- producatorul are un soi mai deosebit, din care, prin aplicarea unei tehnologii corecte, obtine un vin ce merita a fi invechit;
- crearea unei vinoteci personale sau comerciale;
- valorificarea la un pret mai bun a vinului, in conditii de calitate, impiedicand eventualele falsuri pe drumul spre consumator.
Stiut fiind faptul ca din momentul tragerii vinului la sticle, asupra sa nu se mai poate interveni spre a-i modifica insusirile, se poate pune intrebarea fireasca “ce conditii trebuie sa indeplineasca un vin pentru a putea fi imbuteliat”? Si, iata, care sunt aceste conditii:
- sa fie perfect limpede;
- sa fie stabil din punct de vedere fizico-chimic;
- sa corespunda din punct de vedere compozitional si organoleptic unui anumit tip de vin pentru a putea fi imbuteliat.
Daca asupra primelor conditii lucrurile sunt clare, asupra celei de-a doua este bine sa facem unele precizari.
Un vin este considerat stabil atunci cand limpiditatea sa ramane neschimbata, chiar si atunci cand este supus influentei unor agenti fizico-chimici, cum ar fi contactul cu aerul, temperaturi mai scazute sau mai ridicate decat cele normale de pastrare (10 - 12°C).
Pentru cea de-a treia conditie trebuie sa se tina seama de scopul imbutelierii.
Atunci cand vinul ce urmeaza a se consuma a atins, prin pastrare si lucrari de ingrijire, stabilitatea si optimul de insusiri organoleptice, este necesara imbutelierea.
Pentru vinul ce urmeaza a fi invechit la sticla, imbutelierea se face atunci cand acesta incepe sa capete caractere de vin vechi, dar nu a atins maximum de insusiri organoleptice.
Altfel spus, cel mai timpuriu moment pentru tragerea vinului la sticle este atunci cand sunt trecute testele de stabilitate (deci este stabil), iar momentul cel mai indepartat al imbutelierii este inainte de atingerea maximului de calitati prin evolutia la vas.
Depasind acest moment, vinul se poate oxida, pierde din prospetime, iar buchetul de maturare capata gust neplacut, maderizat.
Vinurile de consum curent, care nu evolueaza prin maturare, se pot imbutelia pentru un consum imediat dupa formarea lor, insa numai dupa ce au fost stabilizate.
Vinurile albe si roze la care se apreciaza insusirile de prospetime si aroma specifica de soi se imbuteliaza inca proaspete, dupa o scurta maturare, de obicei in primul an.
Tot in primul an se imbuteliaza si vinurile aromate, care prin pastrarea indelungata la vas, pot pierde aromele.
Vinurile albe seci, de mare marca, se pot imbutelia dupa o maturare la vas de 2 - 3 ani.
Cele dulci, care castiga, evident, prin maturare, se pot trage la sticla si dupa 3 ani.
Tot de o maturare mai indelungata au nevoie si vinurile rosii (2 - 4 ani).
Aceasta presupune ca vinul a suferit deja primul pritoc, un tratament la frig (fie natural sau provocat) pentru depunerea bitartratilor (prezenti din abundenta in orice vin tanar), un tratament de limpezire prin cleire cu substante limpezitoare (bentonita, gelatina, tanin) pentru o stabilizare proteica si, eventual, o filtrare mecanica cu ajutorul filtrelor.
Prof. univ. Dr. Ioan NAMOLOSANU
Aceasta din mai multe considerente:
- producatorul are un soi mai deosebit, din care, prin aplicarea unei tehnologii corecte, obtine un vin ce merita a fi invechit;
- crearea unei vinoteci personale sau comerciale;
- valorificarea la un pret mai bun a vinului, in conditii de calitate, impiedicand eventualele falsuri pe drumul spre consumator.
Stiut fiind faptul ca din momentul tragerii vinului la sticle, asupra sa nu se mai poate interveni spre a-i modifica insusirile, se poate pune intrebarea fireasca “ce conditii trebuie sa indeplineasca un vin pentru a putea fi imbuteliat”? Si, iata, care sunt aceste conditii:
- sa fie perfect limpede;
- sa fie stabil din punct de vedere fizico-chimic;
- sa corespunda din punct de vedere compozitional si organoleptic unui anumit tip de vin pentru a putea fi imbuteliat.
Daca asupra primelor conditii lucrurile sunt clare, asupra celei de-a doua este bine sa facem unele precizari.
Un vin este considerat stabil atunci cand limpiditatea sa ramane neschimbata, chiar si atunci cand este supus influentei unor agenti fizico-chimici, cum ar fi contactul cu aerul, temperaturi mai scazute sau mai ridicate decat cele normale de pastrare (10 - 12°C).
Pentru cea de-a treia conditie trebuie sa se tina seama de scopul imbutelierii.
Atunci cand vinul ce urmeaza a se consuma a atins, prin pastrare si lucrari de ingrijire, stabilitatea si optimul de insusiri organoleptice, este necesara imbutelierea.
Pentru vinul ce urmeaza a fi invechit la sticla, imbutelierea se face atunci cand acesta incepe sa capete caractere de vin vechi, dar nu a atins maximum de insusiri organoleptice.
Altfel spus, cel mai timpuriu moment pentru tragerea vinului la sticle este atunci cand sunt trecute testele de stabilitate (deci este stabil), iar momentul cel mai indepartat al imbutelierii este inainte de atingerea maximului de calitati prin evolutia la vas.
Depasind acest moment, vinul se poate oxida, pierde din prospetime, iar buchetul de maturare capata gust neplacut, maderizat.
Vinurile de consum curent, care nu evolueaza prin maturare, se pot imbutelia pentru un consum imediat dupa formarea lor, insa numai dupa ce au fost stabilizate.
Vinurile albe si roze la care se apreciaza insusirile de prospetime si aroma specifica de soi se imbuteliaza inca proaspete, dupa o scurta maturare, de obicei in primul an.
Tot in primul an se imbuteliaza si vinurile aromate, care prin pastrarea indelungata la vas, pot pierde aromele.
Vinurile albe seci, de mare marca, se pot imbutelia dupa o maturare la vas de 2 - 3 ani.
Cele dulci, care castiga, evident, prin maturare, se pot trage la sticla si dupa 3 ani.
Tot de o maturare mai indelungata au nevoie si vinurile rosii (2 - 4 ani).
Aceasta presupune ca vinul a suferit deja primul pritoc, un tratament la frig (fie natural sau provocat) pentru depunerea bitartratilor (prezenti din abundenta in orice vin tanar), un tratament de limpezire prin cleire cu substante limpezitoare (bentonita, gelatina, tanin) pentru o stabilizare proteica si, eventual, o filtrare mecanica cu ajutorul filtrelor.
Prof. univ. Dr. Ioan NAMOLOSANU