logo
  • Home
  • Revista
  • Magazin

Fermierul ONLINE ISSN 1843-0821 | Director: Emil Grasu | email: redactia@fermierul.ro

logo

Recoltarea strugurilor

Written by Admin on 09 September 2003. Posted in Agricultura

Recoltarea strugurilor de masa

Soiurile de struguri de masa cu coacere timpurie sunt cerute de consumatorii dornici sa inceapa mai curand cura de struguri si sunt apreciate de cei care le cultiva deoarece productia se valorifica cu un pret mai bun.

In ultimele decenii, in tara noastra au fost create si omologate cateva soiuri de struguri timpurii remarcabile din punct de vedere calitativ si cu valoare comerciala ridicata.

Dintre acestea prezentam soiul Augusta, a carui denumire a fost inspirata atat de luna de coacere, cat si de aspectul si de insusirile calitative ale strugurilor.
Soiul  de struguri Augusta a fost obtinut la Institutul Agronomic N. Balcescu, prin hibridare, de catre prof. M. I. Neagu si lector M. Georgescu, fiind omologat in anul 1984.

Partenerii incrucisati (parintii) au fost soiurile Italia si Regina viilor, dar, din punct de vedere genetic, soiul Augusta este un hibrid complex, cu o baza ereditara larga, deoarece fiecare din parinti este de origine hibrida, rezultati din incrucisari anterioare. Ca urmare, soiul intruneste numeroase insusiri valoroase care il fac apreciat.

Soiul Augusta prezinta o fertilitate ridicata, 84-87% din lastari purtand struguri.
Masa unui strugure variaza intre 315 si 460 g, iar 100 de boabe cantaresc intre 430 si 845 g.
Productia realizata oscileaza intre 3,2 si 4,2 kg pe butuc, ceea ce reprezinta 15-17 tone/hectar.
Din productia totala, 90-95% reprezinta productie marfa, adica recolta se valorifica aproape integral.

Coacerea strugurilor are loc in a doua jumatate a lunii august, soiul incadrandu-se in epoca a doua de maturare. Strugurii sunt de marime mijlocie spre mare, cilindro-conici, lacsi, lungi de cca 15-20 cm, cu peduncul erbaceu.

Boabele sunt mai mari, elipsoidal-cilindrice, uneori mai rotunjite, colorate in alb-galbui.
Strugurii insoriti capata o nuanta aramie care le confera un aspect placut, deosebit.
Miezul bobului este crocant, cu gust placut specific.
Numarul semintelor in bob este redus.
In momentul culesului acumuleaza 130-160 g/l zaharuri, iar aciditatea variaza intre 3,3-5,5 g/l exprimata in SO4H2.

Prin calitatile gustative depaseste soiul de struguri Cardinal, care se coace in aceeasi perioada.

Soiul Augusta dezmugureste ceva mai tarziu, primavara, fiind astfel ferit de brumele tarzii.
Are o buna maturare a coardelor si neprotejate rezista satisfacator peste iarna.
Totusi, se recomanda ca in zonele cu ierni mai aspre sa fie protejate.

Altoit pe portaltoi Berlandieri x Riparia Kober 5BB are o vigoare mijlocie de crestere.
Avand in vedere si faptul ca ochii cei mai fertili se gasesc intre nodurile 5-8, se recomanda taierea tip Guyot, forma joasa sau semiinalta.

Din datele acumulate se recomanda cultivarea acestui soi in primul rand in zonele cu conditii favorabile pentru producerea strugurilor de masa din sudul tarii (Greaca, Ostrov, Zimnicea, Cernavoda).

De asemenea, poate fi cultivat cu bune rezultate si in alte zone viticole, precum Stefanesti-Arges, Valea Calugareasca etc.

Dr. ing. Mihail Georgescu




Categorii

  • Agricultura (86)
  • Agricultura Ecologica (11)
  • Agricultura in Lume (2)
  • Legislatie (0)
  • Fonduri europene (0)
  • Cercetare Stiintifica (0)
  • Targuri (0)
  • Industria Alimentara (7)
  • Viata culturala (37)
  • Asociatii (0)
  • Integrare Europeana (0)
  • Consultanta Agricola (0)
  • Stiri MAPDR (0)
  • Economie Agrara (0)
  • Caleidoscop (0)