Postul in optica medicinii moderne
Dupa cum ne dam foarte bine seama, religiile
au propovaduit intotdeauna nu numai precepte morale, asa cum am fi inclinati a
crede, ci si precepte igienice.
Cum insa medicina s-a nascut in umbra templelor, nu trebuie sa ne surprinda faptul ca multe din adevarurile religiilor - caci toate religiile isi au adevarurile lor - au fost preluate si prelucrate si de slujitorii lui Asklepios.
Intr-un asemenea context, acesti slujitori au sesizat de foarte multa vreme faptul ca posturile religioase, indiferent de religia care le propaga, pleaca de la realitati bine determinate.
Astfel stand lucrurile, nu trebuie sa ne surprinda abstinenta mai mult sau mai putin durabila pentru carnea de porc si de iepure, pe care o recomandau religiile aparute in Orient sau in bazinul Mesopotamiei, cunoscandu-se conditiile climatice existente pe aceste meleaguri, care nu permit acestor carnuri, ce se deterioreaza atat de repede sub influenta caldurii, de a fi conservate.
Postul ramazanului sau postul mare din religiile musulmane, cand timp de o luna de zile credinciosii de acest rit nu mananca nimic de la rasaritul si pana la apusul soarelui, nu este strain, desigur, de motivatia intru totul logica ca organismului uman ii sunt necesare din cand in cand cure periodice de dezintoxicare, realitate care, desigur, nu putea sa scape observatiei medicale.
Aceasta este si motivatia primara a postului mare, ce precede sarbatorile Pastelui la religiile de inspiratie crestina, ca si a asa-numitelor posturi mici, existente tot la aceste religii.
De altfel, oamenii au observat din toate timpurile ca gratie postului, indiferent de motivatia religioasa care sta la baza lui, "se simt mai bine si au mintea mai clara".
Si este normal sa fie asa, cunoscut fiind faptul ca alimentatia in exces este tot atat de nociva pentru organism ca si cea deficitara, insuficienta.
Intr-o asemenea situatie, nu trebuie sa ne surprinda faptul ca posturile au fost introduse in arsenalul terapeutic al medicinii antice.
Ele erau recomandate de catre cel mai mare medic al lumii antice, Hipocrate din Kos (460-377) i.e.n., pana si atletilor care, dupa cum stim, se bucurau de mare cinste.
Cuvantul post semnifica in sens medical abstinenta voluntara si partiala sau totala de hrana, abstinenta care se extinde in limite foarte largi.
Acela care posteste "reste sur sa faim, mais apaise sa soif", adica sta pe foamea lui, dar isi potoleste setea, dupa cum foarte plastic se exprima, din acest punct de vedere, medicul francez André Schlemmer.
In cele ce urmeaza, vom analiza virtutile benefice ale postului recomandat de catre stiintele medicale, si care nu trebuie confundate cu acelea ale postului religios, de conditionare mistica, de ascetism, de penitenta sau de sacrificiu.
In optica medicala, postul reprezinta un mijloc terapeutic pe cat de eficace in diverse situatii, pe atat de simplu de practicat.
Acest post pune in repaus in special aparatul digestiv, cuprinzand, dupa cum stim, gura, esofagul, stomacul, duodenul, apoi cei in jur de 3 metri cat masoara intestinul, in cadrul adultului, plus organele de metabolism proprii acestui aparat, cum sunt ficatul, cu caile sale biliare, plus pancreasul.
Acelasi post mai pune in repaus si rinichii, cu munca complexa pe care o exercita acestia, in vederea eliminarii deseurilor.
Postul in aceasta optica reduce congestia, infiltratia si inflamatia ce afecteaza organele mentionate, mai ales cand sunt suprasolicitate sub raport functional.
Aceasta este desigur explicatia certei senzatii de "curatire" interioara, de usurare si de calmare, pe care posturile o induc in organism.
Postul scurt poate fi practicat din punct de vedere medical, periodic si cu intermitente.
In acest context, este demonstrat ca suprimarea micului dejun asigura o dimineata mai activa, mai lucrativa, celor congestivi; suprimarea pranzului, la randul sau, asigura o dupa-amiaza mai eficienta dispepticilor, in vreme ce suprimarea cinei asigura o noapte linistita celor suferinzi de hernie hiatala.
Postul este considerat ca fiind lung cand se depasesc limitele a trei zile.
Abia incepand cu acest interval de timp, dispare senzatia greu suportabila de foame si slabiciune, care ii exaspereaza pe cei in cauza.
In acest fel, organismul ne da senzatia ca acesta s-a decis, in sfarsit, de a se hrani din rezervele sale extratisulare, iar intr-o a doua etapa, din cele intratisulare.
Activitatea enzimatica se exalteaza in aceasta perioada.
Tot in aceasta perioada survine senzatia de usurare si de limpezire a mintii, ca si o stare generala mai buna.
Primul om care si-a creat la vremea sa o adevarata voga pe marginea postului este pastorul Bernard din Malta, si asta abia in secolul al XVIII-lea.
El recomanda cure periodice de post ce mergeau pana la 30 de zile, cure urmate de altele constand din vegetarism, hiperaeratie si din mersul pe jos in picioarele goale.
Aceasta metoda a fost studiata, de pe pozitii stiintifice, de catre omul de stiinta american Dr. Paul Carton, de fapt intemeietorul fiziologiei stiintifice in aceata tara, si care conchide in studiul sau ca postul, in anume limite, poate aduce reale servicii sanatatii.
Cu un secol mai tarziu, se remarca, tot pe aceasta linie, medicul american E. H. Dewey, care creeaza si el o autentica voga pe marginea postului, incepand din 1866, cand postul preconizat de doctorul Dewery a inceput a fi cunoscut de catre publicul larg.
Sus-numitul preconiza, din acest punct de vedere, posturi scurte, repetate, pe care le recomanda mai ales in tratamentul diverselor boli acute, posturi care de regula se reduceau la suprimarea micului dejun.
Acelasi Dewey preconiza si posturi lungi, de domeniul a 3, 4 sau chiar 5 saptamani, constand din aceeasi suprimare a micului dejun; postul negru, complet, rezervandu-l unor cazuri speciale.
In acest fel, medicul citat s-a remarcat, vindecand in mod complet un bolnav de insuficienta cardiaca decompensata, cu edeme mari, si asta numai pe calea unui post negru, total, de 50 de zile, interval de timp cand bolnavul in cauza a pierdut exact 35 kg, caz care de fapt l-a facut celebru.
In asemenea situatii, Dewey le cerea bolnavilor astfel tratati sa semnaleze aparitia senzatiei de adevarata foame, senzatie care, dupa spusele sale, nu apare decat dupa lungi perioade de privare totala de hrana.
Acelasi Dewey a mai ramas celebru in istoriografia medicala, prin cartea sa intitulata "Foamea care vindeca", in care isi etaleaza experienta de o viata dobandita pe aceasta linie.
Iata un pasaj din prefata cartii sus-mentionate: "M-am convins ca Natura stie perfect sa vindece o boala, daca nu este stanjenita in munca sa.
M-am convins ca a impune bolnavilor sa manance bine si sa foloseasca droguri agresive pentru organism, cum se procedeaza in mod obisnuit, insemneaza a-i obliga pe acestia sa apeleze la practici demne de epoca barbariei si nu de a noastra".
Desi celebrul medic american citat a avut multi imitatori, mai ales in Anglia, cel mai mult i-a calcat pe urme medicul german Fr. von Segesser, din orasul Degersheim.
Curele periodice de post total pe care le preconiza acesta erau de domeniul a maximum 15 zile.
Aceste perioade erau urmate de altele, mai lungi, in care accentul se punea pe o alimentatie moderata, vegetariana, miscare, aerare, helio si hidroterapie.
Metoda sa a fost preluata ca atare de alti trei medici germani, dintre cele doua razboaie mondiale, care si-au creat foarte multi adepti, cei mai cunoscuti dintre acestia fiind Riedlin, Möller si Linder.
In 1927, si un medic elvetian, pe nume Edouard Bertholet, si-a insusit cura de post preconizata de Dewey, constand din suprimarea micului dejun, cura care dura intre 2-3 luni, pe care o alterna cu perioade de post total de o saptamana, pentru a vindeca boli dintre cele mai diverse.
La randul sau, medicul francez André Schlemmer s-a facut de asemenea cunoscut la vremea sa prin succesele pe care le-a realizat pe calea unor cure variabile de post total, cu care a tratat hipertensiunea arteriala in faza pericolelor potentiale, apoi diverse nefropatii (afectiuni ale rinichiului), ca si obezitatea.
Spatiul rezervat acestui articol nu ne permite, din nefericire, de a mai insista pe experiente medicale similare, cu toate atestand faptul ca postul, daca este bine indicat si individualizat, poate aduce reale servicii medicinii si implicit sanatatii.
Arcadie PERCEK
Cum insa medicina s-a nascut in umbra templelor, nu trebuie sa ne surprinda faptul ca multe din adevarurile religiilor - caci toate religiile isi au adevarurile lor - au fost preluate si prelucrate si de slujitorii lui Asklepios.
Intr-un asemenea context, acesti slujitori au sesizat de foarte multa vreme faptul ca posturile religioase, indiferent de religia care le propaga, pleaca de la realitati bine determinate.
Astfel stand lucrurile, nu trebuie sa ne surprinda abstinenta mai mult sau mai putin durabila pentru carnea de porc si de iepure, pe care o recomandau religiile aparute in Orient sau in bazinul Mesopotamiei, cunoscandu-se conditiile climatice existente pe aceste meleaguri, care nu permit acestor carnuri, ce se deterioreaza atat de repede sub influenta caldurii, de a fi conservate.
Postul ramazanului sau postul mare din religiile musulmane, cand timp de o luna de zile credinciosii de acest rit nu mananca nimic de la rasaritul si pana la apusul soarelui, nu este strain, desigur, de motivatia intru totul logica ca organismului uman ii sunt necesare din cand in cand cure periodice de dezintoxicare, realitate care, desigur, nu putea sa scape observatiei medicale.
Aceasta este si motivatia primara a postului mare, ce precede sarbatorile Pastelui la religiile de inspiratie crestina, ca si a asa-numitelor posturi mici, existente tot la aceste religii.
De altfel, oamenii au observat din toate timpurile ca gratie postului, indiferent de motivatia religioasa care sta la baza lui, "se simt mai bine si au mintea mai clara".
Si este normal sa fie asa, cunoscut fiind faptul ca alimentatia in exces este tot atat de nociva pentru organism ca si cea deficitara, insuficienta.
Intr-o asemenea situatie, nu trebuie sa ne surprinda faptul ca posturile au fost introduse in arsenalul terapeutic al medicinii antice.
Ele erau recomandate de catre cel mai mare medic al lumii antice, Hipocrate din Kos (460-377) i.e.n., pana si atletilor care, dupa cum stim, se bucurau de mare cinste.
Cuvantul post semnifica in sens medical abstinenta voluntara si partiala sau totala de hrana, abstinenta care se extinde in limite foarte largi.
Acela care posteste "reste sur sa faim, mais apaise sa soif", adica sta pe foamea lui, dar isi potoleste setea, dupa cum foarte plastic se exprima, din acest punct de vedere, medicul francez André Schlemmer.
In cele ce urmeaza, vom analiza virtutile benefice ale postului recomandat de catre stiintele medicale, si care nu trebuie confundate cu acelea ale postului religios, de conditionare mistica, de ascetism, de penitenta sau de sacrificiu.
In optica medicala, postul reprezinta un mijloc terapeutic pe cat de eficace in diverse situatii, pe atat de simplu de practicat.
Acest post pune in repaus in special aparatul digestiv, cuprinzand, dupa cum stim, gura, esofagul, stomacul, duodenul, apoi cei in jur de 3 metri cat masoara intestinul, in cadrul adultului, plus organele de metabolism proprii acestui aparat, cum sunt ficatul, cu caile sale biliare, plus pancreasul.
Acelasi post mai pune in repaus si rinichii, cu munca complexa pe care o exercita acestia, in vederea eliminarii deseurilor.
Postul in aceasta optica reduce congestia, infiltratia si inflamatia ce afecteaza organele mentionate, mai ales cand sunt suprasolicitate sub raport functional.
Aceasta este desigur explicatia certei senzatii de "curatire" interioara, de usurare si de calmare, pe care posturile o induc in organism.
Postul scurt poate fi practicat din punct de vedere medical, periodic si cu intermitente.
In acest context, este demonstrat ca suprimarea micului dejun asigura o dimineata mai activa, mai lucrativa, celor congestivi; suprimarea pranzului, la randul sau, asigura o dupa-amiaza mai eficienta dispepticilor, in vreme ce suprimarea cinei asigura o noapte linistita celor suferinzi de hernie hiatala.
Postul este considerat ca fiind lung cand se depasesc limitele a trei zile.
Abia incepand cu acest interval de timp, dispare senzatia greu suportabila de foame si slabiciune, care ii exaspereaza pe cei in cauza.
In acest fel, organismul ne da senzatia ca acesta s-a decis, in sfarsit, de a se hrani din rezervele sale extratisulare, iar intr-o a doua etapa, din cele intratisulare.
Activitatea enzimatica se exalteaza in aceasta perioada.
Tot in aceasta perioada survine senzatia de usurare si de limpezire a mintii, ca si o stare generala mai buna.
Primul om care si-a creat la vremea sa o adevarata voga pe marginea postului este pastorul Bernard din Malta, si asta abia in secolul al XVIII-lea.
El recomanda cure periodice de post ce mergeau pana la 30 de zile, cure urmate de altele constand din vegetarism, hiperaeratie si din mersul pe jos in picioarele goale.
Aceasta metoda a fost studiata, de pe pozitii stiintifice, de catre omul de stiinta american Dr. Paul Carton, de fapt intemeietorul fiziologiei stiintifice in aceata tara, si care conchide in studiul sau ca postul, in anume limite, poate aduce reale servicii sanatatii.
Cu un secol mai tarziu, se remarca, tot pe aceasta linie, medicul american E. H. Dewey, care creeaza si el o autentica voga pe marginea postului, incepand din 1866, cand postul preconizat de doctorul Dewery a inceput a fi cunoscut de catre publicul larg.
Sus-numitul preconiza, din acest punct de vedere, posturi scurte, repetate, pe care le recomanda mai ales in tratamentul diverselor boli acute, posturi care de regula se reduceau la suprimarea micului dejun.
Acelasi Dewey preconiza si posturi lungi, de domeniul a 3, 4 sau chiar 5 saptamani, constand din aceeasi suprimare a micului dejun; postul negru, complet, rezervandu-l unor cazuri speciale.
In acest fel, medicul citat s-a remarcat, vindecand in mod complet un bolnav de insuficienta cardiaca decompensata, cu edeme mari, si asta numai pe calea unui post negru, total, de 50 de zile, interval de timp cand bolnavul in cauza a pierdut exact 35 kg, caz care de fapt l-a facut celebru.
In asemenea situatii, Dewey le cerea bolnavilor astfel tratati sa semnaleze aparitia senzatiei de adevarata foame, senzatie care, dupa spusele sale, nu apare decat dupa lungi perioade de privare totala de hrana.
Acelasi Dewey a mai ramas celebru in istoriografia medicala, prin cartea sa intitulata "Foamea care vindeca", in care isi etaleaza experienta de o viata dobandita pe aceasta linie.
Iata un pasaj din prefata cartii sus-mentionate: "M-am convins ca Natura stie perfect sa vindece o boala, daca nu este stanjenita in munca sa.
M-am convins ca a impune bolnavilor sa manance bine si sa foloseasca droguri agresive pentru organism, cum se procedeaza in mod obisnuit, insemneaza a-i obliga pe acestia sa apeleze la practici demne de epoca barbariei si nu de a noastra".
Desi celebrul medic american citat a avut multi imitatori, mai ales in Anglia, cel mai mult i-a calcat pe urme medicul german Fr. von Segesser, din orasul Degersheim.
Curele periodice de post total pe care le preconiza acesta erau de domeniul a maximum 15 zile.
Aceste perioade erau urmate de altele, mai lungi, in care accentul se punea pe o alimentatie moderata, vegetariana, miscare, aerare, helio si hidroterapie.
Metoda sa a fost preluata ca atare de alti trei medici germani, dintre cele doua razboaie mondiale, care si-au creat foarte multi adepti, cei mai cunoscuti dintre acestia fiind Riedlin, Möller si Linder.
In 1927, si un medic elvetian, pe nume Edouard Bertholet, si-a insusit cura de post preconizata de Dewey, constand din suprimarea micului dejun, cura care dura intre 2-3 luni, pe care o alterna cu perioade de post total de o saptamana, pentru a vindeca boli dintre cele mai diverse.
La randul sau, medicul francez André Schlemmer s-a facut de asemenea cunoscut la vremea sa prin succesele pe care le-a realizat pe calea unor cure variabile de post total, cu care a tratat hipertensiunea arteriala in faza pericolelor potentiale, apoi diverse nefropatii (afectiuni ale rinichiului), ca si obezitatea.
Spatiul rezervat acestui articol nu ne permite, din nefericire, de a mai insista pe experiente medicale similare, cu toate atestand faptul ca postul, daca este bine indicat si individualizat, poate aduce reale servicii medicinii si implicit sanatatii.
Arcadie PERCEK