Datorita crizei mediului pe de o parte si confruntati cu perceptiile publicului asupra acesteia, pe de alta parte, ecofilosofii au ajuns la un acord general in ceea ce priveste abordarea mediului din punct de vedere etic.
Ideea de criza ecologica este de obicei asociata cu accidente majore, cu puternic impact negativ asupra mediului, dar care constituie o forta motrice impresionanta, menita sa impulsioneze actiunile diferitelor grupuri interesate.
Conceptul a aparut prin anii ¢70, cand era “la moda” ideea ca problemele de mediu (nedorite, dar inevitabile) erau efecte laterale ale progresului stiintific si tehnologic.
Factorii de decizie de atunci erau fermi convinsi ca acele probleme ar fi putut fi rezolvate prin ajustari tehnologice, prin noi reglementari restrictive sau prin proteste publice vehemente.
In ultimii ani, discutiile pe teme de mediu s-au extins in directii noi.

In ecosistemele naturale exista un reglaj al efectivelor populatiilor, un control natural, in care intervin factori interni ai populatiilor respective (factori endogeni) precum si factori externi (exogeni).
Factorii endogeni sunt reprezentati de polimorfismul populational, care implica diferentierea indivizilor populatiilor respective pe categorii deosebite fenotipic si genotipic; de interrelatiile dintre indivizii de morfe diferite si de functiile indeplinite de aceste morfe.
Factorii exogeni populatiilor, sunt ca si in cazul altor organisme, reprezentati de factorii abiotici (fizici, chimici, mecanici) si cei biotici (pradatori, paraziti, patogeni, numiti si “dusmani naturali”, antagonisti, precum si hrana si competitia).

Folosirea zemei bordeleze in combaterea manei la vita de vie are o vechime de peste 100 de ani.
Inainte de aparitia manei proprietarii de vii din zona Bordeaux (Franta), care aveau vii pe marginea drumurilor, obisnuiau sa le stropeasca cu o solutie de sulfat de cupru si var pentru a le feri de raufacatori.
Dupa aparitia manei s-a constatat ca aceste vii nici nu se imbolnaveau.
Pentru prima data zeama bordeleza a fost folosita in anul 1855, in Franta, de catre profesorul Millardet, in vederea protejarii vitei de vie impotriva atacului de mana ajungand sa fie unul din cele mai raspandite produse folosit in aceste tratamente.